Ziua Naţională a Culturii în România, sărbătorită în Singapore

Ţin să laud iniţiativa Ambasadei României din Singapore pentru organizarea unui eveniment cultural de Ziua Naţională a Culturii în România, 15 ianuarie.

Într-o sală de cinematograf în miniatură a Lasalle College of the Arts, s-a proiectat filmul documentar Apocalipsa după Cioran. Evenimentul a strâns în jur de 20 de români şi câţiva străini, dornici de a-l comemora pe filosof, la aproape 101 ani de la naşterea acestuia.

Filmul, realizat de Sorin Ilieşu împreună cu Gabriel Liiceanu şi narat de acesta din urmă, a început, după cum era de aşteptat, într-o manieră foarte pesimista (doar e vorba de Cioran…), cu o imagine apocaliptică, prevestind nevoia de un antidepresiv la ieşirea din sală. Am avut însă plăcuta surpriză de a descoperi un Cioran “pus pe glume”, într-un dialog plin de o auto-ironie savuroasă, în cadrul unui interview pe care eseistul i l-a acordat d-lui Liiceanu cu doar câteva luni înainte de a muri. Este unul din puţinele interview-uri la care a acceptat să se supună, fugind întreaga-i viaţă de orice tip de publicitate şi apariţii publice.

Ecranizarea a trezit în mine un soi de …patriotism (cred) care nu iese la iveală foarte des şi mi-a întărit credinţa că viaţa e nepreţuită şi că trebuie să am grijă de gândurile, convingerile şi ego-ul meu, să nu-l las să-şi facă de cap. Cioran este un exemplu excelent pentru cei care vor să se lepede de ego.

Filmul se poate urmări aici: Apocalipsa după Cioran

A fost plăcut să aud frânturi de conversaţii despre filosofie şi cultură în româneşte în jurul meu, şi nu bârfe sau înjurături.

Sper ca acesta să fie evenimentul care a deschis calea către o serie cât mai lungă de episoade de această natură!

Gong Xi Fa Cai!

Cu aceste cuvinte se salută vorbitorii de mandarină zilele astea şi înseamnă “Felicitări şi prosperitate!” Zilele astea, pentru că azi se sărbătoreşte anul nou chinezesc.

Este o zi în care familiile se vizitează, îmbrăcate în costume tradiţionale şi îşi dăruiesc portocale, cei mai în vârstă dăruiesc bani în plicuri roşii tinerilor şi se fac diverse alte cadouri simbolice.

Astăzi superstiţiile au prioritate: dacă faci o listă lungă de lucruri, o să ai noroc (printre care se află şi mâncatul cărnii de porc prăjită sau a salatei de peşte crud), iar dacă faci o sumedenie de alte lucruri (curăţenie de anul nou, dacă foloseşti cuţite sau dacă aprinzi focuri) o să ai ghinion. Şi listele se păstrează cu sfinţenie, puţini îndrăznind să se abată de la ele.

Înainte de anul nou preţurile explodează, magazinele au program prelungit, florăriile dau lovitura, spiritele sunt agitate.

De anul nou şi încă o zi, două după…linişte deplină, lumea se retrage prin casele membrilor familiei şi mănâncă până (unii) ajung în spital. Grupuri organizate de tineri dansatori deghizaţi în dragoni invadează străzile, curţile şi birourile pentru a alunga spiritele rele şi a ura oamenilor bunăstare şi belşug în noul an. În locuri special amenajate (în Singapore), ai voie să aprinzi petarde şi artificii, tot ca să alungi spiritele rele, dar numai în ajun.

Cu ocazia asta chinezii nu îşi urează “La mulţi ani!” sau “Un an nou fericit!”, urarea lor, “Gong Xi Fa Cai” având o semnificaţie deosebită (aş putea spune chiar fantastică).

În urmă cu mulţi mulţi ani, chinezii se temeau de un monstru urât şi rău, un fel de dragon, pe nume Nian (care azi înseamnă “an”) care îi speria şi îi teroriza. Legenda spune că arătarea cobora din munţi doar în prima şi a 15-a zi a anului lunar pentru a vâna oameni. Înspăimântaţi, aceştia se închideau în case zile la rând. Asta până când un înţelept dintr-un sat şi-a dat seama că Nian era curajos doar pentru că oamenii se temeau de el, aşa că i-a venit o idee: a încurajat oamenii ca atunci când apare creatura, să bată tobe, gonguri, să trosnească pocnitori şi să poarte roşu ca să îl sperie pe urât. Poporul l-a ascultat pe înţelept, monstrul s-a speriat, a căzut la pământ, iar ei au reuşit să-l omoare. De atunci oamenii se felicită pentru victoria asupra monstrului (Gong Xi), îşi urează prosperitate (Fa Cai) şi celebrează reuşita prin Festivalul Luminilor (Lantern Festival), la 15 zile de la anul nou.

În prezent dragonii sunt simbolici, din hârtie, cu oameni care le ghidează dansul, însă tot se mai aprind pocnitori, artificii, se bat tobe şi gonguri şi se împodobeşte totul cu roşu ca să fie alungat…spiritul bestiei.

Anul dragonului de apă care tocmai a început, se spune că va fi unul deosebit de prosper, cuplurile proaspăt căsătorite sunt sfătuite să facă copii, afacerile vor merge din plin şi prosperitatea va fi cuvântul de ordine.

Dacă ei cred că aşa e, de ce să nu CHIAR fie aşa? Recunosc că mă încântă optimismul cu care se păşeşte în anul nou şi… m-aş bucura să fie atât de bun pe cum e proorocit.

Gong Xi Fa Cai!

Majulah Singapura – Imnul naţional al Singaporelui

Azi am aflat că o bună parte din singaporezi ştiu pe de rost imnul naţional, însă…nu-l şi înţeleg. De ce? Pentru că 70% din populaţie este alcătuită din Singaporean Chinese (cum le place lor să li se spună), iar imnul este în limba …malaeză. Chinezii Singaporezi vorbesc mandarină sau alte dialecte de-ale chinezei, nicidecum malaeză. Aşa că imnul se învaţă la şcoală, dar puţini au curiozitatea să se intereseze despre ce este vorba în el. Normal că dintr-o căutare pe youtube, am elucidat enigma.

Iată imnul mai jos. Recunosc că nu mi se ridică părul pe ceafă de emoţie când îl aud … Poate cu timpul 🙂

Ţara unde se stă la coadă la … restaurante

La fel cum în România se stătea odată la coadă la pâine, la ouă sau mezeluri, aşa se stă în Singapore la coadă la restaurante. La prânz, seara şi în weekend-uri oamenii se aşează la cozi care uneori ajung să fie chiar şi de 40 persoane (pe numărate). Şi nu sunt numai câteva restaurante să zici că n-are lumea unde merge să mănânce. Nu. Sunt zeci de restaurante în fiecare dintre cele câteva sute de mall-uri din oraş.

Aici se ia mâncarea în serios. Nu contează cât trebuie să aştepţi pentru o masă liberă. Odată ce ai intrat în restaurant, te simţi special şi te uiţi cu sprânceana ridicată la fraierii care încă mai aşteaptă la coadă. Apoi, chiar dacă ai terminat de mâncat, mai lâncezeşti puţin la masă şi mai butonezi pe iPhone un joc, două pentru că…de, ai aşteptat atâta să intri, e păcat să nu profiţi şi să pleci de îndată ce-i farfuria goală. Şi un lucru esenţial, înainte să pleci, nu uita să faci o poză la mâncare, dar cu grijă, să se vadă cumva numele restaurantului,  ca atunci când ajungi acasă să o poţi încărca pe Facebook, chiar dacă poza-i toată “tremurată”.

Singapore – ţara şlapilor

Ca să te încadrezi bine în peisajul insulei cu temperaturi ridicate, musai să ai în dotare câteva perechi de şlapi, din ăia cu “aţă” între degete.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Doamne, domni şi domnişoare, indiferent de zi, ocazie, moment al zilei sau îmbrăcăminte adoptă universalii şlapi. Aşa că sute de mii de curcubeie de plasticuri mişcătoare se perindă non stop pe străzile oraşului.  Cu fundiţe, cu flori, cu litere, cu sclipici, ergonomici, înalţi sau multicolori, şlapii fac parte dintr-o industrie extrem de profitabilă cu vânzări spectaculoase cât e anul de lung.

Sunt atât de apreciaţi încât li s-au ridicat şi statui în centrul oraşului:

Cât de nesănătoasă mai poate deveni mâncarea?

Ajunsesem într-un punct în care nu credeam că mâncarea poate deveni mai proastă şi mai nesănătoasă decât acum.

Asta până când am descoperit într-un magazin ce se vede în poza de mai jos. Aţi crezut că pireul se obţine din cartofi? Ei, doar nu-i nimeni atât de naiv…

Ce bine că totul e atât de simplu azi… Nu mai trebuie să stai în bucătărie, să cureţi cartofi, să-i fierbi, să-i striveşti şamd. Acum ai la îndemână noul aparat de făcut pireu. Nu trebuie decât să mergi la magazin, să introduci o monedă în aparat şi… gata pireul!

De ce să mai cauţi un restaurant cu vreo masă liberă, să aştepţi după mâncare, să pierzi vremea mâncând şi să plăteşti 10 dolari când cu numai 1 dolar 50 poti avea un prânz delicios cu care nu pierzi deloc timp pentru că-l poţi savura din mers, în drum înapoi spre birou.

Vă întrebaţi cum de se poate aşa ceva? Şi asta e simplu de explicat: în fiecare dimineaţă, la ora 6, vine ţăranul malaezian cu un sac de cartofi proaspăt culeşi de pe câmp şi proaspăt fierţi de soţia lui în bucătăria lor dintr-un cătun nu foarte departe de oraş. Apoi ţăranul pune cartofii în aparat, într-un recipient care e fierbinte mereu, ca să-i păstreze calzi şi buni, după care îşi ia banii frumos de la casiera Yiu, care-i mulţumeşte şi îi doreşte o zi bună, adăugând cu un zâmbet sincer:” Pe mâine dimineaţă, Mohammed!”. Mohammed pleacă cu sacul gol, dar buzunarul plin. Cartofii, înainte de a deveni pireul din paharul nostru, intră printr-o parte a aparatului unde sunt curăţaţi, apoi în altă parte unde sunt amestecaţi cu unt de casă şi presaţi bine.

Dar noi nu ştim toate astea. Pentru noi important este că viaţa ne-a fost uşurată prin această nouă şi utilă invenţie şi că în doar câteva secunde ne putem bucura de o porţie sănătoasă de pireu. Să te lingi pe bot, nu alta. Poftă bună!

Socoteala din târg e … mai bună decât cea de-acasă

Un fapt interesant de ştiut legat de Singapore este că atunci când porneşti la cumpărături şi îţi faci socoteala de-acasă, ai toate şansele să te întorci acasă cu mai mulţi bani decât ai sperat.

Inversul zicalei noastre nu se aplică numai în târguri şi pieţe, ci şi în mall-uri, magazine de bijuterii, haine, suveniruri, durieni…orice-ar fi. Uneori chiar şi când preţul este afişat pe produs.

Totul e să fii şmecher şi să nu te lovească sinceritatea când eşti turist şi te întreabă vânzătorul dacă locuieşti în Singapore. Dacă ai zis NU… poţi să-ţi iei la revedere de la orice socoteală, preţul se va dubla. Unu – pentru că eşti turist, doi – pentru că eşti Ang Mo (= caucazian / alb). Cel mai bine e să zici că locuieşti în Singapore de vreun an, doi: preţul se înjumătăţeşte instant. Că ei te cred pe cuvânt.

Astfel poţi să scoţi un inel de aur care la intrarea  ta în magazin costă 700 dolari, la 350 dolari după 10 secunde de la adresarea întrebării “Are you visiting?”. Sau o tobă de la 100 dolari la 30.

Iar dacă ai norocul să găseşti un mic defect, oricât de neînsemnat pe produsul dorit, om eşti; poţi întinde coarda la maxim, fără riscuri.

Dar bineînţeles, literă de lege dacă vrei deal-uri bune este să nu-ţi fie ruşine să te târguieşti, malluieşti, respectiv  magazineşti.

Gene, nene…

O idee de afaceri pentru antreprenorii care se gandesc să facă bani în Asia: gene false.

N-am văzut nicăieri atâtea femei cu gene false ca aici. Asiaticele au gene mici şi majoritatea le au şi îndreptate în jos, de unde şi succesul acestei industrii. O tonă de mărimi şi densităţi şi lungimi… Le poartă oricine, oricând, oriunde, inclusiv manechinele din vitrine.

 

 

 

Trebuie să menţionez că asemenea gene uriaşe sunt purtate şi de domnişoare, în viaţa lor cotidiană corporatistă,  nu numai de manechine, în vitrine.

 

 

În multe cazuri genele false sunt aplicate, apoi rimelate bine, acoperite frumos de două sute grame fard, purtate arogant o zi întreagă, lăsate la macerat peste ochi peste noapte, a doua zi retuşat fardul din jur şi povestea se repetă.

Există şi magazinaşe specializate în gene false, mai ales în cartierul chinezesc din Singapore, unde vânzătoarele atrag clientele prin ţipături piţigăiate care traduse ar fi echivalentul la “Poftiţi la gene! Gene de toate culorile, pentru toate gusturile şi bugetele….”

Kevin Spacey în Singapore

 

Kevin Spacey

 

 

 

 

 

 

 

 

Tare-s bucuroasă că sunt multe evenimente pe placul meu în Singapore.

Aseara a fost randul lui Kevin Spacey sa treacă în topul (meu al) celor mai buni actori.

Şi-a demonstrat abilităţile actoriceşti în piesa Richard III, a lui Shakespeare. A fost absolut fabulos şi de domeniul suprafirescului. Omul ăsta a recitat o carte întreagă, de la 8 la 11 jumate, a trebuit să stea cocoşat şi cu un picior răsucit tot timpul ăsta, să lupte cu sabia, iar la sfârşit să stea atârnat de tavan, cu picioarele legate şi capul în jos vreo 3 minute. Şi a făcut asta două seri la rând. La runda finală de aplauze părea că mai are puţin şi se prăbuşeşte de extenuare. Sau…la cât de bine joacă, poate asta a vrut să ne facă să credem.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Am mult respect pt actorii care optează şi pentru scena teatrului. Aici îşi pot arăta măiestria şi capacitatea de a memora pagini peste pagini: în direct, fără filtre şi efecte speciale, fără prompter. Numai cu talent.

Vrei un stomatolog bun?

Am scris pe la începutul anului despre o stimată tanti doctor din Arad, expertă într-ale neurologiei care m-a dezamăgit – pe mine şi pe mulţi alţii – prin lipsa de profesionalism şi crasa nesimţire cu care îşi tratează nefericiţii pacienţi. Ştiu că sunt mulţi ca ea prin România şi tare m-aş bucura să se scrie despre fiecare câte un review meritat.

Din fericire, avem şi doctori foarte buni, care pun pe primul loc sănătatea şi confortul pacientului. Unul dintre aceşti doctori din categoria “aşa da” este Olimpiu Brehar-Cioflec din Timisoara, la serviciile căruia am apelat înainte de a veni în Singapore.

Nimeni nu cred că merge cu drag la dentist şi asta probabil din cauza durerii; eh… la mine s-a întâmplat. Am mers de multe ori la Brehardent şi am mers cu drag. Atât dl. doctor, cât şi asistentele sunt foarte profi, folosesc aparaturi moderne şi lucrează cu mare grijă. Amabilitatea şi umorul ar trebui şi ele trecute pe cartea de vizită. Un alt avantaj mare este şi că nu te trimit să-ţi faci radiografii pe te miri unde, ci ţi se fac chiar acolo, într-una din încăperile cabinetului. În plus, n-o să auziţi niciodată afirmaţii de genul “vaaai, dar ce-i aici la tine-n gură?”, sau “vaaaai, da’ la cine ai fost înainte, că ce văd eu aici…. nu arată bine deloc” (păţite-auzite ambele prin alte locuri).

Aşa că recomand cu mare căldură cabinetul şi pe dl doctor. Ştiu că foarte mulţi ani de experienţă nu înseamnă neapărat serviciu de calitate sau siguranţă, dar în cazul dânsului chiar aşa s-ar traduce.

Iată şi adresa:

Cabinet BREHARDENT

B-dul Cetăţii, nr. 56 (zona Circumvalaţiunii-Torontal), Timişoara

Au şi pagină de Facebook (căutaţi Brehardent) unde puteţi găsi poze şi alte informaţii.