Ziua Naţională a Culturii în România, sărbătorită în Singapore

Standard

Ţin să laud iniţiativa Ambasadei României din Singapore pentru organizarea unui eveniment cultural de Ziua Naţională a Culturii în România, 15 ianuarie.

Într-o sală de cinematograf în miniatură a Lasalle College of the Arts, s-a proiectat filmul documentar Apocalipsa după Cioran. Evenimentul a strâns în jur de 20 de români şi câţiva străini, dornici de a-l comemora pe filosof, la aproape 101 ani de la naşterea acestuia.

Filmul, realizat de Sorin Ilieşu împreună cu Gabriel Liiceanu şi narat de acesta din urmă, a început, după cum era de aşteptat, într-o manieră foarte pesimista (doar e vorba de Cioran…), cu o imagine apocaliptică, prevestind nevoia de un antidepresiv la ieşirea din sală. Am avut însă plăcuta surpriză de a descoperi un Cioran “pus pe glume”, într-un dialog plin de o auto-ironie savuroasă, în cadrul unui interview pe care eseistul i l-a acordat d-lui Liiceanu cu doar câteva luni înainte de a muri. Este unul din puţinele interview-uri la care a acceptat să se supună, fugind întreaga-i viaţă de orice tip de publicitate şi apariţii publice.

Ecranizarea a trezit în mine un soi de …patriotism (cred) care nu iese la iveală foarte des şi mi-a întărit credinţa că viaţa e nepreţuită şi că trebuie să am grijă de gândurile, convingerile şi ego-ul meu, să nu-l las să-şi facă de cap. Cioran este un exemplu excelent pentru cei care vor să se lepede de ego.

Filmul se poate urmări aici: Apocalipsa după Cioran

A fost plăcut să aud frânturi de conversaţii despre filosofie şi cultură în româneşte în jurul meu, şi nu bârfe sau înjurături.

Sper ca acesta să fie evenimentul care a deschis calea către o serie cât mai lungă de episoade de această natură!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s