A trecut tramvaiul

Acasă în sfârşit! Timp pentru mine şi preocupările mele dragi. Am fost întâmpinată azi de un fel de zăpadă deasă. Sau să fie lapoviţă? Oricum, e albă, multă şi măruntă. Mi-a produs o stare de disconfort în timpul zilei, dar acum, seara, parcă s-a transformat în magie. Datorită ei am vazut dintr-odată totul mai frumos, clădirile mai interesante decât de obicei, noaptea mai îngăduitoare.

Am plecat de la serviciu pe la 8 fara ceva şi am aşteptat tramvaiul în staţia din piaţa Maria timp de 15-20 de minute bune.  Apoi mi-a atras privirea o clădire, aceeaşi la care mă uit în fiecare seară şi care mi-e foarte familiară. Dar acum o vedeam printre bucăţele albe de rece şi luminată de un lampadar cu lumină portocalie. Nu mă puteam opri din uitat la lumina portocalie cu fulgi trecând oblic prin ea. Nu mai vedeam şi parcă nici nu mai auzeam nimic. Nici vocile din jur, nici şşşşşşş-itul maşinilor care treceau pe asfaltul ud. Doar linişte şi o lumină pe fond negru. Parcă mi se blocaseră şi gândurile. Gol cu imagini.

Cât de frumoasă ne putem face viaţa dacă vrem. Era aceeaşi stradă din fiecare seară, pentru mine. Doar că am decis s-o văd frumoasă. Şi-am văzut-o. Şi mi-a plăcut.

M-am trezit într-un final din contemplare. Eram singură în staţie, deşi înainte mai fuseseră 5 oameni care, din câte îi auzisem vorbind, aşteptaseră tot 8-ul, ca şi mine. Era clar:  a trecut tramvaiul.