Dimineaţa la metrou

Standard

Mi-e frică de oamenii dimineţii. Arată ca nişte roboţi cărora nu li te poţi pune împotrivă, par că sunt gata să te scalpeze dacă îndrăzneşti să apari în faţa lor.

În staţia de metrou nu se aud decât tocurile femeilor şi barierele automate care se deschid şi se închid dupa ce ţi-ai pontat cartela de călătorie; e linişte în rest. Nimeni nu vorbeşte cu nimeni, feţele sunt grave, colţurile gurilor îndreptate în jos, privirile tăioase, cămăşile călcate şi rigide. Oamenii nu merg la serviciu, merg la război. Probabil că în geanta fiecăruia există câte un pistol pregătit să-şi descarce gloanţele în oricine sau orice nu se dă la o parte. Or fi încă somnoroşi? Sau chiar toata lumea îşi urăşte locul de muncă? Nu mai există persoane care iubesc dimineaţa? Sau poate există, dar nu în staţia asta de metrou; poate în următoarea. Oricum ar fi, pentru mine nu e o plăcere să fiu printre oamenii ăştia soldaţi. Mi-ar plăcea să vină mereu câte două metrouri, unul după altul: unul pentru oameni serioşi şi al doilea pentru iubitorii de dimineţi. Oare aş fi singură în al doilea?

4 responses »

  1. Nu, nu! Si eu as fi in al doilea!🙂 Diminetile cu miros de cafea cand nu ai o treaba urgenta la ora 8-9, ci mai incolo…dupa ce ai savurat cafeua si discutiile de dimineata🙂 Dreamy!

  2. da, si eu vad in trafic acelasi lucru dimineata, dar ii inteleg perfect pe oamenii aia🙂, cumva, ma identific. am in schimb si dimineti placute🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s