Eu nu mă plictisesc!

Standard

plcti

PLICTIS ŞI INSPIRAŢIE

Plictiseala este la modă. Dacă aristocraţii din secolul 19 se plictiseau pentru că nu aveau nimic de făcut, oamenii de astăzi se plictisesc pentru că au atât de multe lucruri de făcut încât habar n-au ce să aleagă şi de ce să aleagă ceva mai degraba decât altceva. Acesta este un paradox al progresului nostru. Cum poate cineva să se plictisească în condiţiile în care există atât de multe lucruri pe care le-ar putea face? În zilele noastre plictiseala a ajuns la un nivel superior: este vorba despre lipsa oricărui criteriu de alegere care-i deranjează pe oameni. Oamenii din secolul 19 nu aveau prea multe lucruri de făcut; cei din secolul 21 nu au criterii ca să decidă ce să facă.

Personajul Jean- Marc, din romanul lui Milan Kundera, Identitatea, are o teorie conform căreia există trei feluri de plictiseală: cea pasivă, tânăra care dansează şi cască, cea activă, amatorii de zmeie şi cea revoltată, tineretul care dă foc la maşini şi sparge vitrine.

Mărturisesc cu toată sinceritatea că termenul plictiseală, în orice accepţiune a sa, nu are înţeles pentu mine. Serios. Nu înţeleg ce simt oamenii când spun că se plictisesc. Stau uneori în casă, afară plouă – nu pot ieşi, la televizor nu mă uit – din principiu, nu am nimic de tradus sau de făcut, am chef să stau în casă şi să nu fac nimic. Nimic util, nimic inutil. Aşadar pot să stau în fund şi să mă uit (la propriu) pe pereţi şi cu toate astea să nu simt plictiseală. Chiar dacă fizic nu desfăşor vreo activitate, asta nu înseamnă că în timp ce stau nu gândesc. Gândesc, normal. Îmi zboară gândul la una, alta şi voila! fac ceva. Nu ma plictisesc. Uneori încep să râd. Singură. Îmi dau seama cât de blândă e viaţa cu mine, cum nu-mi dă ea nimic de făcut şi mă lasă în pace. Şi râd. Şi râd de nu mă mai opresc. Ce mă mai distrez!

Mă mai trezesc şi eu zicând uneori că mă plictisesc, dar apoi îmi dau seama că nu e adevărat. Am să încerc să n-o mai spun. Acum, de exemplu, nu am nimic efectiv de făcut. Mai înainte mă uitam pe geam la trecători; şi nu mă plictiseam. Chiar îmi făcea plăcere. Inventam în gând câte o poveste pentru fiecare pas grăbit sau faţă lungă. Pentru cei nervoşi şi pentru cei veseli. Unul pierduse prea multă vreme la birtul din piaţă şi se grăbea acasă. Altfel îl certa nevasta şi n-ar fi vrut să se repete scenariul de ieri, când a făcut aceeaşi greşeală şi s-a ales cu o săpuneală pe cinste. Oricum, degeaba se grăbeşte. Ea tot o să-l certe pentru că trăzneşte a alcool în mijlocul zilei. Probabil că se gândeşte să bage divorţul. Însă ştie foarte bine că n-o s-o facă atâta vreme cât copilul e încă şcolar. Altul e trist pentru că tocmai s-a întors de la facultate şi îşi pregătise ceva de prezentat, însă nu s-a mai ţinut cursul şi nu a apucat să demonstreze că el a fost silitor şi, ca de obicei, şi-a făcut treaba bine. Şi tot aşa. E chiar plăcut.

Dar cred că mai bine aş pune mâna pe o carte în loc să mă zgâiesc la necunoscuţii de pe stradă. Chiar asta am să fac. Şi dacă vă plictisiţi vreodată, faceţi şi voi acelaşi lucru. Ajută.

One response »

  1. 🙂 Imi aduc aminte ca aveam o perioada in care eram plictisita de plictiseala. Nici eu nu ma mai plictisesc pentru ca pun mana pe o carte, citesc un blog, ma uit la un film, sau ies in oras (asta mai rar) si nici eu nu mai stiu cum e sa nu faci nimic. Bineinteles ca n-as putea sa stau in fund si sa nu fac nimic, doar sa ma uit pe pereti, dar intotdeauna se gaseste ceva de facut. Aaa, curatenie.😛 That’s fun cateodata.🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s